|
|
Vizite: 276
|
Aprecieri: 19
|
Cotatie: 4.22
|
|
|
Cele mai recente contributii la rubrica Editorial :
De ce nu mă simt ca acasă īn Romānia (I) , de
Lucian-Zeev HERȘCOVICI
(Material propus pentru publicare la data de: 6-02-2010)
Discutam uneori intre noi: ce inseamna "acasa"? Unde suntem "acasa"? In Romania? In Israel? In alta parte a lumii?
Cu totii suntem nascuti in Romania. Faptul ca provenim din medii diferite nu inseamna ca nu ne-am indreptat ulterior spre aceeasi cultura, sau spre aceleasi culturi. Facem parte din generatia celor plecati din Romania la sfarsitul adolescentei sau la inceputul tineretei. Educatia fiecaruia din membrii acestei generatii a devenit dubla, sau chiar tripla: romaneasca, evreiasca israeliana si universala. Dar care este elementul central al acestei formatii individuale a fiecaruia dintre noi? Am putea afirma ca este ceva strict individual, sau exista si aspecte generale?
Intrebarilor mentionate mai sus nu le putem raspunde intr-o forma transanta. Omul nu este si nu poate functiona precum un tren bazat pe orarul fix al caii ferate, sau sub forma unui computer cu un program bine definit si de neschimbat. De fapt, cu totii suntem si ramanem oameni. Se afirma ca patria unui om este tara lui natala. Dupa cum se afirma de catre alti psihosociologi ca patria unui om care a emigrat dintr-o tara alegand alta este noua lui tara, cu toate dificultatile de integrare in cadrul ei. Nu este tara natala, deoarece omul respectiv a avut un motiv sa o paraseasca, de obicei silit de imprejurari, de aspecte exterioare care au influentat asupra gandirii lui individuale.
Exilul voluntar se bazeaza pe o presiune exterioara care indica aproape totdeauna un element de exil involuntar. Mai mult, exilul exterior este precedat totdeauna de un exil interior, de o perioada de izolare, de gandire asupra unei posibilitati noi. Gandire care include totdeauna termenul "acasa". Cum ma voi simti intre straini? Voi fi acasa, ma voi simti vreodata acasa? Ce voi face acolo, cu ce ma voi ocupa, din ce ma voi intretine?
Interesant ca termenul ebraic clasic pentru cuvantul "emigrant" este "mehagher", respectiv cel care iese din cortul familiei sale, in sensul initial de cel care paraseste cortul lui Hagar, femeia care i-a nascut primul copil patriarhului Abraham. Iar "gher" inseamna strain, desi nu exista o legatura gramaticala si etimologica intre cele doua cuvinte. Dupa cum se afirma in continuare ca patria unui scriitor este limba in care scrie, indiferent de originea lui etnica si de tara in care locuieste sau s-a transplantat. Dar din ce cauza multi intelectuali prefera autoexilarea, sau mai curand emigrarea in conditiile unei societati care garanteaza libertatea de miscare? Oare patria unui om nu ar fi tara in care are un loc de munca in conditii omenesti, in care se poate intretine in mod decent si onorabil impreuna cu familia lui, in care este tratat cu respect si in care nu este nevoit sa suporte racilele birocratiei, tarele nedreptatii si discriminarii individuale si colective, mentalitatea provinciala, incorectitudinea si necinstea, urmele mentalitatii de sclav?
In perioada comunista, numarul emigrantilor din Romania era relativ mic. De fapt, era vorba fie despre romani care au decis sa ia calea exilului, fie despre oameni proveniti din randul minoritatilor etnice care s-au indreptat spre tarile in care etnia lor era majoritara. Minoritari precum grecii, italienii, evreii, armenii, turcii, tatarii, in mare parte germanii au parasit Romania. Motivele erau duble: pe de o parte de natura economica, sperand ca vor putea duce o viata mai buna muncind intr-o tara libera, pe de alta represiunea politica. Acestor motive li s-a alaturat si o a treia dimensiune: discriminarea etnica, respingerea lor deoarece nu erau romani etnici, in perioada national-comunista.
In privinta evreilor, a caror plecare din Romania a fost treptata, se poate vorbi despre un antisemitism neoficial, tolerat dar chiar si incurajat de un regim care se voia pur national, pur romanesc. Dar discriminari au existat si asupra altor minoritari etnici, care se simteau romani din punct de vedere cultural, sau care voiau o cultura dubla, o cultura de simbioza, care sa reuneasca propria lor cultura minoritara cu cea romaneasca majoritara.
Autoritatile comuniste dictatoriale respingeau ideea ca o gradina este mai frumoasa daca in cadrul ei sunt flori mai multe , diferite intre ele. Dar oare oamenii acestia se gandeau ca "pleaca acasa"? Nu totdeauna. Numai putini dintre ei , idealistii, considerau acest lucru ca fiind real. Stabiliti in tarile "lor", unii au ales mimetismul pentru a se adapta mediului cu mai multa usurinta, preferand sa uite totul, sa nu se mai intereseze de Romania, sa nu mai vorbeasca limba romana. Dar tocmai aceasta atitudine indica mentalitatea unor emigranti indurerati, deceptionati de tara pe care au parasit-o de nevoie. Altii au ales calea unei noi emigrari, a unei reemigrari, de data aceasta facuta cu mai multa grija, fara influenta mitului occidentului.Sa ne amintim ca in perioada ceausista comertul cu oameni, "targul de sclavi", inceput inca anterior, ajunsese la ordinea zilei.
"Petrolul, evreii si germanii sunt bogatiile tarii noastre", afirma Pacepa ca ar fi spus Ceausescu. Plecati fara sa-si poata lua bunurile personale, siliti sa cedeze totul statului sau sa-si vanda lucrurile la la un pret modic, dupa presiuni exercitate asupra lor, emigrantii din Romania - in cazul la care ne referim, evreii - au pastrat reticente fata de tara lor natala. Chiar daca acest element nu a ajutat integrarii lor in Israel, unde au devenit "romani", el a contribuit la desprinderea lor de Romania. Si totusi, multi dintre ei au continuat sa vorbeasca limba romana, desi numai putini au transmis-o copiilor si nepotilor, acestia autoconsiderandu-se "israelieni suta la suta", rupand aproape complet lantul traditiei.
Interesant este ca multi dintre acesti emigranti viziteaza des Romania (unii dintre ei o vizitau si in perioada comunista), aceasta fiind forma lor de identificare cu ea, cu cultura ei si cu poporul roman. In prezent exista si un fenomen nou: ei sunt insotiti de copii si de nepoti, in excursii penru cautarea radacinilor. O parte a tinerilor din noile generatii nu mai vor aceasta desprinere, vor sa refaca luntul genealogic, traditia familiei, chiar si a culturii ei. Dar acesti fosti emigranti insisi, deveniti cetateni israelieni si care isi afirma identitatea israeliana - cel putin in parte - se simt ei oare "acasa" in Romania?
Dupa revolutia din anul 1989, numarul romanilor care au parasit Romania stabilindu-se in diferite tari de pe mapamond a crescut mult. Majoritatea lor sunt romani etnici, desi printre ei sunt si multi unguri etnici si rromi etnici. Se vorbeste despre circa doua sau chiar trei milioane de oameni, in majoritate emigranti pentru necesitati de munca. Dar oare motivul economic este unicul factor determinant al acestei emigrari? Raspunsul nostru este negativ. Regimul comunist s-a prabusit, dar sechelele lui au ramas. Mai mult, elemente precum politicianismul, bacsisul, incorectitudinea, saracia, nepotismul, lipsa de respect fata de om, nationalismul exacerbat, chiar tendintele dictatoriale au ramas. Au ramas si fostii nomenclaturisti, deveniti oameni de afaceri sau oameni politici, imbogatiti peste noapte.
Totul aminteste despre romanul lui Nicolae Filimon, "Ciocoii vechi si noi". Multi oameni nu au stiut (initial) ce sa faca cu libertatea. Vrand-nevrand, ne putem aminti de o piesa de teatru a unui scriitor polonez, se pare Kruczowki, "Prima zi de liberatate". Dupa o detentie lunga, omul nu mai stie ce sa aleaga daca nu este pregatit pentru libertate. El poate ajunge sa confunde comportamentul civilizat, disciplina sociala liber consimtita cu ideea ca ar avea dreptul sa faca orice, respectiv sa se poarte cu altii - in special cu fostii lui persecutori - asa cum acestia se purtasera cu el, sa loveasca, sa jefuiasca, sa violeze, chiar sa ucida. Mi-am amintit si de fabula "Porcul liberat" de Grigore Alexandrescu. Aceasta fabula vetusta este actuala si astazi. Porcul liberat de tiganul care fusese eliberat si nu mai era rob nu reuseste sa se adapteze noilor conditii de libertate si se intoarce la fostul lui stapan, cerand sa-l ia inapoi in robie.
Ne putem aminti si un banc cu Bula, care a circulat imediat dupa revolutie. Se spune ca in ziua de 23 decembrie 1989, o zi dupa revolutie, Bula ar fi venit din satul lui la Bucuresti. Vazand semaforul, a intrebat un trecator ce este. Raspunsul trecatorului a fost ca atunci cand este verde, trec legionarii; cand este galben, trec taranisti; iar cand este rosu trec comunistii. Bula a vazut ca toate lumea trecea pe verde si si-a spus ca multi legionari mai sunt. Atunci cand stopul era pe galben, mai erau cativa trecatori intarziati, iar Bula si-a zis ca nici de taranisti nu s-a scapat. In clipa in care s-a facut rosu, Bula a inceput sa traverseze starda cu viteza. O masina s-a oprit brusc, alta dupa ea; era aproape de accident. Un militian l-a oprit, dar Bula era in transa si striga:"In '45, in '45, dar nu sunt eu de vina! Daca nu semnam adeziunea ma arestau si copiii mei ramaneau fara paine!"
Anul 2009 a adus o surpriza placuta: scriitoarea Herta Muller, originara din Romania, a primit premiul Nobel pentru literatura. Plecata din Romania in timpul regimului comunist. In Romania au fost multi oameni mandri de faptul in sine, uitand insa ca premiul Nobel nu a fost acordat Romaniei, ci Hertei Muller. Ea a vizitat Romania in mai multe randuri, s-a identificat cu Romania, cu cultura ei - desi ea scrie in limba germana, limba ei materna, operele ei trateaza probleme romanesti, ale situatiei din timpul dictaturii - insa nu si-a pus problema de a reveni in aceasta tara. Pentru ca acolo nu s-ar simti "acasa".
Ne-am gandit la cazul ei si l-am privit comparativ cu situatia evreilor emigrati din Romania si stabiliti in Israel. Este greu, practic imposibil ca cineva sa se simta "acasa" intr-o tara pe care o iubeste, cu a carei cultura se identifica, a carei limba o vorbeste, pe care vrea sa o ajute, unde se duce deseori fie pentru a lucra in favoarea acestei tari, fie pentru placerea de a vedea locurile natale si de a-si intalni prietenii, dar in care nu mai este si nu mai poate fi adaptat. Lumea de acolo este diferita. O schimbare in bine este posibila, dar lenta, extrem de lenta. Va fi nevoie sa treaca cel putin o generatie sau chiar mai mult. Sa ne amintim de cei 40 de ani petrecuti de fostii sclavi evrei iesiti din Egipt si ramasi in pustiul Sinai pana la sfarsitul vietii, inainte ca noua generatie sa intre in Tara Fagaduintei si sa devina oameni liberi cu adevarat.
Totusi, sa fim optimisti: schimbarea este in curs de, ea a inceput, desi este inca lenta. Totusi, problemele sociale existente ii fac pe multi romani, ca si pe multi fosti minoritari - printre care evrei - sa afirme ca in Romania nu se simt acasa. Poate ca acesti oameni se simt acasa in tarile in care s-au integrat, in cazul multor evrei in Israel, tara cu care se identifica si politic. Desi, poate ca multi dintre acesti oameni nu se simt acasa nicaieri, contrar propriilor lor afirmatii. Sa ne amintim cuvintele unui poet grec antic al carui nume nu mi-l amintesc:"Straine, noi locuim o singura patrie, lumea". Si, poate ca este mai bine asa.
"Acasa" ne putem simti peste tot, daca suntem tratati ca oameni si ne putem simti bine, in tara natala si in patria nationala, in tara de origine si in tara de resedinta. Daca societatea este construita de asemenea natura incat sa permita omului sa se simta bine: o societate bazata pe cinste, adevar si corectitudine, pe respect fata de om si fata de munca lui, pe o viata sociala si politica in care coruptia sa lipseasca sau sa fie condamnata si cazuta in desuetudine, in care omul sa simta ca apartine clasei medii si se poate intretine dintr-un salariu cinstit, dintr-un castig muncit cinstit sau dintr-o pensie muncita o decenii de viata. Dupa cum putem sa nu ne simtim bine nicaieri, daca lumea nu corespunde standardelor noastre. Standarde pe care nu le putem schimba dintr-o data, dar ne putem stradui sa le schimbam treptat. Si visam ca le vom vedea puse in aplicare si in Romania...
|
