|
|
Vizite: 282
|
Aprecieri: 22
|
Cotatie: 4.76
|
|
|
Cele mai recente contributii la rubrica Editorial :
‘Comuniștii au construit mult’ – un mit care refuză să moară , de
Petru CLEJ
(Material propus pentru publicare la data de: 1-07-2008)
 Copșa Mică - una din "marile realizări" ale construcției socialiste |
 | Mă văd nevoit, din nou, să scriu un editorial ca răspuns la niște afirmații postate de un cititor al revistei ACUM într-un ecou.
La articolul scris de Matei Păun într-un număr trecut, în care explica de ce s-a întors din exilul american unde plecase cu părinții săi la vârsta de numai câteva luni, a sosit un ecou din care citez câteva rânduri:
Ați regăsit o țară construită de un popor aflat sub dictatură comunistă. Construită după unele opinii cam anapoda, dar construită! Prezentând la momentul respectiv potențialul investițional urmare căruia ați fost trimis înapoi! Dar era construită! Cu sacrificiile celor care de bine de rău n-au avut altă cale.
Am dat o replică respectivului că dacă Matei Păun nu a mâncat salam cu soia, nu înseamnăcă gestul său de a se reîntoarce în țară, într-un moment în care traficul masiv era în sens invers, trebuie privit altfel decât cu admirație, la care cititorul mi-a lansat apoi o provocare:
Chiar vă invit să scrieți despre construcțiile forțate realizate cu acest hulit salam cu soia în burtă (dacă). Bazat pe o documentare exactă asupra ce s-a ales de ele până acum și cum au fost vandalizate, devenind baza miliardarilor de carton.
Iar un alt cititor, ale cărui rânduri s-au strecurat în trecut din greșeală în revista ACUM, cunsocut pentru vederile sale național-comuniste și vulgar anti-monarhiste, scria pe blogul său (acum așa e la modă, ai, n-ai ce scrie, îți faci blog):
Fabricile au fost intenționat falimentate pentru a fi vândute/predate pe mai nimic … La CAP-uri întâi s-au smuls ușile, ferestrele… apoi acoperișul. Cărămizile din zid. Fierul din betonul turnat…
Vi se pare că ați mai auzit în ultimii 18 ani astfel de vorbe? Poate chiar sunteți de acord cu ele? Da?
Atunci să vedem cât de multă dreptate au acești cititori indignați.
Comparația cu trecutul e înșelătoare
Pe vremea regimului comunist se bătea toba pe toate canalale despre cât de mult s-a construit în România, mai ales după 1965 când puterea a fost preluată de Nicolae Ceaușescu.
Și într-adevăr, statisticienii comuniști nu pridideau să compare producția de oțel, mașini unelte, cauciuc, petrol, gaze, etc, cu cea din “anul de vârf al României burghezo-moșierești, 1938”.
Strict vorbind din punct de vedere statistic, datele arătau creșteri importante, dar ceea ce lipsea era punerea în context. Și este exact ce voi face în următoarele paragrafe.
Îmi aduc aminte că în mai 1995, când se împlineau 50 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste, l-am intervievat la Londra, unde avea loc summitul liderilor europeni, pe președintele de atunci al României, Ion Iliescu.
L-am întrebat dacă pentru români 8 mai 1945 a fost un prilej de bucurie sau unul de tristețe, că au schimbat un regim dictatorial fascist cu unul comunist.
Și am primit obișnuitul răspuns în limbajul de lemn, în care erau enumerate și meritele (pe lângă neajunsuri) ale regimului comunist, între care alfabetizarea, industrializarea și obișnuitul “s-a construit”.
L-am întrerupt atunci pe președintele Iliescu cu întrebarea: “Dar Grecia, domnule președinte?”.
Este întrebarea pe care o pun de fiecare dată când cineva se lansează în discursuri apologetice despre “cât au construit comuniștii”.
Și Ion Iliescu a fost nevoit să răspundă, nu foarte entuziast și foarte pe ocolite, că de fapt bilanțul regimului comunist fusese per total negativ.
În fatidicul an 1938, Grecia avea un produs intern brut (exprimat la prețurile din 1990) de 800 de dolari pe cap de locuitor, față de 700 cât avea România (sursa: East-Central Economies in Transition, Raport pentru Comitetul economic mixt al Congresului SUA, M.E. Sharpe, Washington, D.C., 1995, p 17), iar Portugalia avea tot 800.
În 1990, primul an de după căderea regimului comunist, Grecia ajunsese la 6000$/pe locuitor, Portugalia la 4900$, în timp ce PIB-ul României era de 1600$/locuitor.
Cu alte cuvinte, două țări de nivelul României în 1938 au ajuns la o prosperitate mult mai mare în 1990.
Nu e niciun secret că acest lucru se datorează unui singur fapt: evitării de către cele două țări a regimului comunist impus cu forța în România de URSS și implementat cu zel de slugi ca Gheorghiu Dej sau Ceaușescu, pentru care politica de “independență” față de Moscova (de după 1964) însemna de fapt fuga înainte, depășirea la capitolul stalinism a liderilor sovietici.
Și în Grecia și Portugalia s-a construit și investit, dar nu aiurea ca în România, care în 1989 avea cel mai redus nivel de telefonie din Europa (mai redus decât Republica Moldova) și doar 113 km de autostradă și aceea ca vai de ea.
Grecia și Portugalia n-au construit combinate siderurgice, uzine petrochimice, fabrici de autoturisme, canale inutile, clădiri megalomanice precum Casa Poporului și alte capricii de dictator semi-analfabet.
Nici în Grecia și Portugalia oamenii nu stau în peșteri, ci în case și blocuri construite mai bine decât în România comunistă, circulă pe drumuri mai bine construite decât în România, speranța lor de viață la naștere era mai ridicată decât în România comunistă în 1990 și nu exista analfabetism, de care se lăudau comuniștii că-l lichidaseră în România.
În schimb, Grecia și Portugalia nu au industria inutilă, mormanul de fiare pe care se ambiționaseră Dej, dar mai ales Ceaușescu să-l creeze și care nu genera decât produse necompetetitive, nu așa cum mincinos afirma regimul că România era pe poziții fruntașe în nu știu câte industrii.
Minciuni comuniste
Și pentru că veni vorba de minciuni, vă aduceți aminte că în 1989 (anul “de vârf” al României comuniste, din fericire și ultimul) Ceaușescu se lăudase cu o producție de cereale de 60 de milioane de tone?
Vă mai aduceți aminte că la doar câteva zile după executarea lui Ceaușescu liderii CFSN au dezvăluit că cifra reală era de doar 16 milioane de tone?
Este doar unul dintre exemplele de minciună cu care a fost îndoctrinată și spălată pe creier populația.
Și ajungem și la “distrugerea și vandalizarea uzinelor, fabricilor și ceapeurilor pentru cumpărarea lor pe nimic de, între alții, miliardarii de carton sau capitalul străin care vrea să le închidă ca să transforme România într-o piață de desfacere”.
Aproape toată industria din România era deja în stare de faliment în 1989. Nu existau practic produse competitive, cu excepția unora din industria ușoară, care erau ingurgitate de nepretențioasa piață a URSS.
Așa încât fabricile și uzinele nu valorau nici doi bani. O întreprindere este evaluată nu după scriptele contabile de tip comunist, ci după capacitatea ei de a produce profit, atât și nimic mai mult.
Or, cele mai multe întreprinderi românești, subcapitalizate, cu tehnică învechită și productivitate redusă nu erau capabile să producă profit în 1989, comparați și cu situația din Germania de est de după 1990 (țară cu un nivel economic mult mai dezvoltat decât al României) unde industria a fost aproape în întregime lichidată sau restructurată, nemai vorbind de caracterul ei toxic-poluant.
În plus, în Europa întreagă, în primul rând în Occident, începuse de mult procesul de dezindustrializare.
În Uniunea Europeană azi, 75% din forța de muncă lucrează în sectorul terțiar, al serviciilor, și numai 25% în sectorul primar și secundar (al producției materiale, în jargon marxist), așa că nici România nu putea scăpa de această tendință.
Și ce e rău în asta? Că nu mai există mastodonți poluanți și energofagi precum combinatele siderurgice și crime ecologice precum Copșa Mică, Zlatna, Baia Mare sau Suceava?
Că oamenii lucrează în condiții decente, nu în lagăre de muncă forțată, cum erau practic majoritatea întreprinderilor sub comunism?
Ajungem dar și la ceapeurile “vandalizate” care, chipurile, dacă nu ar fi fost vandalizate, ar fi produs un belșug de mărfuri agricole.
Să nu uităm că politica de colectivizare a agriculturii a fost impusă direct de Stalin și pusă în practică brutal de călăii săi din România, în frunte cu general-locotenent Nicolae Ceaușescu.
Una dintre urmările acestei politici a fost jaful populației rurale, căreia i s-a furat pământul, animalele, recoltele, aproape totul, așa încât “vandalismul” de după 1990 n-a fost decât un act de recuperare parțială, fie și unul dezordonat, a ceea ce li se luase oamenilor cu forța după 1949.
Agricultura românească era extrem de ne-eficientă, tocmai din cauza ceapeurilor, iar acum se închide paranteza de peste 50 de ani pierduți și începe procesul de concentrare a exploatațiilor pe singura cale dovedită viabilă: cea a economiei de piață, adică vânzarea și cumpărarea pământului.
Un profesor de-al meu de la ASE (institutul inutil ale cărui cursuri inutile le-am urmat sub regimul comunist) spunea că românii sunt pe jumătate țărani și pe jumătate foști țărani.
Ei bine, suntem în anul 2008 și aproape jumătate din populația României trăiește la țară (chiar dacă nu toți sunt țărani, adică agricultori de subzistență), iar din cealaltă jumătate care trăiește la oraș, jumătate provine tot de la țară.
Asta a reușit regimul comunist, care chipurile promitea să reducă și apoi să elimine diferența dintre sat și oraș, să caște o prăpastie între cele două medii.
Mergeți în orice țară din vestul Europei sau în Grecia și vedeți dacă există vreo diferență de nivel de trai între mediul rural și urban, dacă vedeți drumuri desfundate și lipsa canalizării la sat.
Liderii comuniști din România, ca să siluiască realitatea în tiparele dogmei marxiste, au transformat în mod forțat pe țărani în muncitori.
Ajunși la oraș, aceștia și-au pierdut bunul simț țărănesc (dispărut mai apoi și la țară), dar n-au căpătat un grad de civilizație urbană în kolhozurile de locuit care erau imensele cartiere de blocuri, confort 2 și 3, care azi au devenit o pacoste pe capul celor care locuiesc în ele.
Așa încât, trag concluzia că aproape tot ce a construit regimul comunist a fost construit degeaba.
Alfabetizare, îmbunătățirea stării sănătății populației, modernizarea infrastructurii a avut loc și în țările care nu au cunoscut regimul comunist și nu au implicat sacrificiile umane uriașe și inutile impuse de regimurile comuniste.
Nu mai spun că invențiile care au dus la aceste îmbunătățiri, de la penicilină la cipul de silicon și internet aparțin în covârșitoare majoritate occidentului liber.
Deci, stimați apologeți ai fabricilor, uzinelor, combinatelor și ceapeurilor moștenite de la regimul communist și lamentatori ai “vandalizării” lor după 1990, faceți o pauză de gândire și vă rog, niciodată, dar niciodată să nu mai pomeniți de ele.
Și când nu veți mai pomeni, acesta va fi un semn că v-ați scuturat de una dintre marile poveri mentale cu care ați fost căptușiți de imbecilul regim comunist din România
|
