Alexandru Safran, un intelectual de virf al iudaismului european , de Bianca MARCOVICI

Alexandru Safran, o glorie a iudaismului din Romania si din lume, s-a stins din viata in iulie curent. La 12 septembrie 2006 ar fi implinit 96 de ani, virsta aproape comparabila cu a patriarhilor biblici. Nascut la Bacau, ca fiu al vestitului rabin Bezalel Safran, s-a initiat intr-ale iudaismului in casa parinteasca, a urmat liceul local, dupa care si-a continuat studiile la Facultatea de Filozofie si Institutul de Teologie Mozaica din Viena, unde isi sustine si doctoratele: in Filozofie, la Universitate, iar in Teologie la Institutul de Teologie Mozaica, ambele din Capitala Austriei.

in 1934, la virsta de numai 24 de ani, consistoriul israelit din Bruxelles ii confera titlul de Mare Rabin. Dupa un timp, revine in tara, ca rabin in localitatea sa de bastina, Bacau, unde functioneaza pina in 1940, an in care Congresul Comunitatilor evreiesti din tara il desemneaza ca sef rabin al cultului mozaic din Romania. Functia fusese indeplinita pina in 1939 de catre dr. Jacob Ithac Niemirower – eminent om de cult si actiune cultural-iudaica, senator de drept in Parlamentul Romaniei.
Alexandru Safran devine, la cei 30 de ani ai sai, cel mai tinar sef-rabin din lume si continua cu merit atributiile revenite predecesorului sau, decedat in 1939.
Situatia evreimii din Romania, dupa cum se stie, se deterioreaza crescind incepind cu anii 1940, mai ales dupa intrarea tarii in orbita Germaniei hitleriste si instaurarea regimului (legionar) antonescian. Pe umerii sef-rabinului apasa indatoriri deosebite si grave. El se va afla in fruntea „Consiliului clandestin“ al obstii evreiesti – din care mai faceau parte: liderul comunitar dr. W. Filderman; fruntasul sionist L. Benvenisti; E. Froimescu (din partea Comunitatii Evreilor Sefarzi, zisi „spanioli“) si avocat A. Schwefelberg.

Ignorind primejdiile la care se expuneau, membrii acestui „Consiliu“, prezidat de Al. Safran, au initiat o seama de actiuni curajoase – memorii, interventii, proteste s.a. – in favoarea coreligionarilor lor supusi evacuarilor, deportarilor, vexatiunilor de tot felul. Petitii adresate de sef-rabinul Safran catre Patriarhul Nicodim (la 6 septembrie 1941) sau lui Tit Simedrea, Mitropolitul Bucovinei, ori contactarea Mariei Antonescu (sotia Conducatorului Statului) si a Reginei-Mama Elena, pentru a ameliora soarta evreilor, sint doar citeva exemple in acest sens.
Dar au trecut anii razboiului si ai totalitarismului brun, iar la orizont se profila... totalitarismul rosu precedat, insa, de o „tranzitie“ de citiva ani (1945-1948) in care sef-rabinul Al. Safran s-a implicat in nenumarate actiuni de redresare a situatiei evreimii supuse pina atunci prigoanei, dizlocarii din fagasurile ei traditionale. Mai intii, o actiune energica pe linie de cult, apoi pe linie de cultura iudaica (este unul din membrii Institutului de Cultura Iudaica din Bucuresti), de sionism, de viata comunitara, asistenta sociala si cite altele. in batalia dusa, in acei ani – in Comunitate, in viata publica etc. – intre democrati si comunisti, Al. Safran se situeaza de partea celor dintii.

- Unul dintre cei mai puternici critici ai comunismului
Iata doar un exemplu: Sef-Rabinul este vizitat de maiorul Levy, de la Cartierul General Sovietic, unde functiona inca din 1945, care, in calitatea sa suplimentara de „consilier“ al Comitetului Democrat Evreiesc (CDE – de obedienta comunista), i-a cerut sa-l denunte public pe Maniu. Sef-Rabinul refuza cu hotarire si dezaproba presiunea exercitata asupra sa. Consecinta gestului a fost suita de santaje continue la adresa sa, culminate cu amenintarea facuta de presedintele CDE, Lieblich, ca are de ales intre arest si disparitie din viata publica evreiasca: ceea ce echivala, in fapt, cu expulzarea.
La 22 decembrie 1947, Al. Safran si familia parasesc Bucurestiul si tara, trecind la granita printr-o seama de peripetii alternind intre un film de groaza si unul politist de tip western. Rauvoitorii au insinuat ca aceasta plecare ar fi fost, de fapt, o „fuga“, o lipsa de curaj in fata totalitarismului rosu, curaj dovedit, insa sub alte auspicii si motivatii, de catre succesorul acestuia, dr. Moses Rozen.

Ajuns la Geneva, dr. Al. Safran, fost sef-rabin al Cultului Mozaic din Romania, devine, insa, unul dintre cei mai puternici critici ai comunismului din tara pe care a trebuit s-o paraseasca si, totodata, unul dintre intelectualii de virf ai iudaismului european, avind contributii remarcabile in domeniile spiritualitatii evreiesti, precum mistica iudaica (Cabala), hermeneutica biblica, etica mozaica s.a.m.d. Al. Safran a publicat peste doua sute de lucrari, eseuri, articole, traduse in numeroase limbi de circulatie; dupa 1990 lucrarile sale apar si in limba romana. O interesanta lucrare memorialistica (Un taciune smuls flacarilor, Editura Hasefer, 1994) cuprinde in primele ei capitole o impresionanta, desi nu lipsita de o oarecare subiectivitate, trecere in revista a vietii evreilor din Romania in deceniile 4-6 ale secolului al XX-lea.
Stabilit la Geneva, dupa un timp devine sef-rabinul evreilor din acest oras si, in paralel, desfasoara activitati in Universitatea locala, precum si la Institutul Universitar Ecumenic din Bossey. De asemenea, va tine cursuri libere la alte Universitati europene, americane, israeliene. La Universitatea Bar-Ilan din Tel-Aviv, se va infiinta o catedra de cercetari in domeniul Cabalei, purtind denumirea de „dr. Al. Safran“: un omagiu adus numeroaselor sale lucrari privind mistica iudaica.

Trecerea in nefiinta a lui Al. Safran, unul din cei trei sefi rabini ai Cultului Mozaic din Romania, curma o serie luminoasa a iudaismului din aceasta parte a Europei. Fiecare dintre cei trei a adus, in vremuri diferite, contributii valoroase nu doar la ridicarea prestigiului evreimii locale, dar si la cultura generala a tarii.
Dedicat studierii misticii iudaice, dr. Al. Safran s-a straduit, in toate lucrarile sale, sa dezghioace „simburele rational si umanist“ din Cabala si din alte manifestari abscons-iudaice. inteleptul, eruditul, invatatorul Alexandru Safran si-a indeplinit menirea de a aprinde in sufletul coreligionarilor sai, al tineretului cu precadere, torta credintei intr-o divinitate care-si manifesta proximitatea fata de om, in masura in care omul si-o doreste si o constientizeaza. Visa la acel om care, in vremurile de azi – cind depresia, ingrijorarea, angoasa, instrainarea cuprind si pe beneficiarii civilizatiei tehnico-stiintifice ai abundentei –, sa recunoasca in ratiune, in stiinta, in tehnica tot atitea daruri ale creatorului care obliga la reciprocitate si omenie.

Chemarea noului ev al noului secol si mileniu – dupa declinul „adevarurilor“, in urma carora au avut de suferit oamenii prin genocid, razboaie, oprimari s.a. – este, pentru Al. Safran, aceea de a amenda antropocentrismul trufas si sfidator cu modestia omului creator, care stie ca spicele coapte stau intotdeauna cu capetele plecate pentru ca, la limita, nu omul decide „moartea lui Dumnezeu“ (cum proclama Nietzsche), ci Dumnezeu decide moartea... lui Nietzsche!
Dr. Al. Safran a fost facut, in anii din urma, membru onorific al Academiei Romane, considerindu-se contributiile sale in domeniul iudaismului, meritele sale fata de evreimea romana si fata de tara sa de origine ca onorind acest for inalt de consacrare. Vizita facuta de dr. Al. Safran la Bucuresti, cu acest prilej, si alocutiunea rostita in aula Academiei au avut un larg rasunet in mass-media romaneasca. S-au evidentiat, cu acel prilej, patriotismul acestui fiu al pamintului romanesc, curata si dulcea limba romaneasca, folosita in rostirea sa, dragostea necurmata pentru poporul roman in mijlocul caruia se nascuse si traise aproape patru decenii de viata.


Hari KULLER

Dr. Hari Kuller este cercetator la Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din Romania

sursa: observator cultural