Marcel Iancu - Arta mea si sionismul [I] , de
Vlad SOLOMON
(Material propus pentru publicare la data de: 28-12-2009 de Stefan N. MAIER)
In numarul trecut am scris un articol care se referea la reevaluarea, in publicatiile de limba romana, a unor promotori ai literaturii si artei de avangarda, din Romania interbelica, care au avut un impact international, covirsitor, asupra evolutiei culturii mondiale. Si subliniam ca, in repetate rinduri, se facea abstractie de originea lor evreiasca, de impactul pe care l-au avut asupra lor manifestarile antisemite, de dispretul afisat de confratii lor romani, de umilintele la care au fost supusi, de legile rasiale care i-au facut sa se simta straini in Romania, emigrind spre alte meleaguri. Un exemplu concludent este evreul Marcel Iancu ( Janco), pictor, ahitect, co-fondator al miscarii Dada, care, revenit de la Zurich, via Paris, la Bucuresti, a revolutionat arhitectura, arta, literatura si publicistica romana.
Am reprodus saptamina trecuta scrisoarea lui Marcel Iancu ( 1895 Bucuresti- 1984 Tel Aviv), de pe vaporul care il ducea, in toamna anului 1938, spre Palestina sub mandat britanic, in speranta sa-si gaseasca un nou punct de plecare, spre noi orizonturi existentiale, artistice si spirituale, pe teritoriul viitorului stat Israel, a carui nastere o intrezarea, presimtind-o ca pe o "Salvare", un "leagan al poporului nostru". Dupa citeva luni (peste 6, din spusele fiicei sale, D-na Dadi Janco, din Tel Aviv), artistul revine in Romania, decis sa emigreze, cu intreaga sa familie.
Un alt document important, care dezminte orice incercare de a mistifica motivele pentru care Marcel Iancu a parasit definitiv tara sa natala, mi l-a daruit tot fiica aristului. Dar Dadi Janco nu a stiut sa-mi indice cine a editat acel manuscris si de-abia dupa o cautare de citeva luni, ajutat de interviul lui Marcel Iancu, din "Generatia de Sacrificiu" a scriitorului Solo Har, aparuta in Israel, si de cercetarile D-nei Ditza Goshen, de la Universitatea din Ierusalim, am reusit sa gasim sursa. Marcel Iancu a scris acesta confesiune in mod special pentru publicatia "Shevet Romania" (Tribul Romania), in nr 8-9 ( septembrie 1980), la o virsta inaintata, aceasta explicind si unele mici erori in plasarea evenimentelor in timp. Parti din acest text au fost citate de Al. Mirodan, in "Dictionar neconventional al scriitorilor evrei de limba romana" , literele G-H-I, aparut de curind in Israel.
"Shevet Romania" - publicatie periodica de istorie a iudaismului din Romania - si-a incetat demult aparitia, era editata de " Hitahdut Olei Romania"-H.O.R. ( Organizatia Originarilor din Romania) la Tel Aviv. Marturia lui Marcel Iancu este zguduitoare, zmulsa din suflet, dureroasa, dar si plina de speranta. Cu asentimentul D-nei Dadi Janco, voi reda integral acest emotionant material, impartindu-l in doua fragmente.
Arta mea şi sionismul
Marcel Iancu
Marcel Iancu |
Născut īn frumoasa Romānie, īntr-o familie de oameni īnstăriţi, am avut fericirea de a mă forma īntr-un climat de libertate şi lumină spirituală. Mama, femeie inteligentă, īn posesia unui real talent muzical; tata om sever şi harnic negustor au creat condiţiile favorabile dezvoltării tuturor aptitudinilor mele.
Manifestam, īncă din primele clase primare, o puternică atracţie pentru desen şi culoare. Pe cīt de nemulţumit era tata că mīzgăleam toate caietele şi cărţile mele, că umpleam spaţiile libere cu aşa zisele meneheleh, cu caricaturile şi portretele profesorilor sau ale colegilor, pe atīt de mīndră era mama de īnclinaţiile mele artistice, pe care le īncuraja neīntrerupt şi pe toate căile. Tot mama a fost, dealtfel, aceea care a īncercat să mă atragă, ca şi pe sora şi pe fraţii mei, spre arta pe care ea īnsăşi o practica virtuos, spre muzică. Zadarnic īnsă, căci repetatele īncercări īn această direcţie, au eşuat toate. Am rămas astfel credincios artei plastice.
Eram o fire sensibilă şi emotivă, un copil retras şi predispus la visare şi meditaţie. Din prima tinereţe, am īncercat să mă formez singur, să caut, adică să īnţeleg lumea īnconjurătoare, să ajung la adevăr, să descopăr sensul vieţii. M-am dezvoltat īntr-o atmosferă de libertate reală, dominat de un puternic sentiment de umanitate şi dreptate socială. Existenţa oamenilor defavorizaţi, slabi, a muncitorilor săraci, a cerşetorilor mă īndurera şi, comparīnd-o cu buna stare a familiei noastre, īmi isca un sentiment de culpabilitate.
La vīrsta cīnd alţii se dedau cu voluptate numai jocului, eu preferam zgomotoaselor petreceri ale copiilor solitudinea īntr-un colţ ascuns al grădinii noastre, unde meditam, īn tăcere, la toate nedreptăţile vieţii, la dreptul celui mai tare de a-l apăsa şi umili pe cel slab. Ascuns acolo, citeam sau desenam. Citeam, ca să cunosc viaţa, suferinţele omului, şi desenam, cu intenţia secretă de a contribui la micşorarea sau chiar curmarea acestor suferinţe.
Eram convins că artei īi revine misiunea de a īndrepta lucrurile, de a lecui rănile, de a īntrona dreptatea, de a pune capăt suferinţelor şi a aduce pretutindeni bucuria. Īncă din prima tinereţe, orice nedreptate de care mă izbeam, o consideram un afront personal, o trăiam intens, ca şi cum aş fi fost eu īnsumi victima ei; orice suferinţă omenească devenea suferinţa mea. Mă durea durerea orbilor privaţi de bucuria luminii şi mă dureau, la fel, lipsurile orfanilor, necazurile celor ce se zbăteau in sărăcie. N-aş fi ucis vreodată o insectă măcar şi mi se părea un păcat de moarte să rup o floare din grădina pe care o īngrijeam. Era acesta poate comportamentul unui adolescent supersensibil, slab dintr-un anume punct de vedere, nu īndeajuns de pregătit să īnfrunte greutăţile vieţii. Aşa eram īnsă.
Nu-mi propun aici să vorbesc pe larg despre biografia mea şi nici despre activitatea mea artistică. Voi aminti numai că, la 19 ani, am plecat la Zürich, cu scopul declarat de a studia arhitectura, pentru a răspunde astfel doleanţelor tatălui meu care dorea să-mi fac o carieră, dar cu intenţia secretă de a continua acolo studiile īncepute la Bucureşti cu marele desenator şi pictor Iser.
Nu voi insista nici asupra curentului artistic DADA, pe care l-am iniţiat la Zürich, īn 1916, īmpreună cu Hugo Ball, Jean Arp, Tristan Tzara, Hülsenbeck. Voi spune atīt doar: aflaţi īntr-o ţară neutră, īntr-un moment cīnd, īn toată Europa, se desfăşura un război crud şi barbar, am trăit cu o intensitate aparte revolta īmpotriva unei culturi care, falimentară, a permis dezlănţuirea crimelor bestiale, distrugerea unor ţări īntregi de veche şi mare civilizaţie. Dada a fost expresia unei revolte sociale, a protestului vehement īmpotriva războiului. Am propus o artă abstractă, un nou limbaj artistic care să-i īnfrăţească pe oameni şi să-i umanizeze cu adevărat.
Nu mie, iniţiator al acestui curent, ci altora exegeţilor, artiştilor care au fost influenţaţi de mişcarea noastră le revine sarcina de a vorbi despre importanţa, valoarea şi influenţa acestei revoluţii spirituale care a fost Dada.
Mă voi limita aici să narez doar unele īntīmplări semnificative pe care le-am trăit după reīntoarcerea mea īn Romānia, unde fusesem chemat, cu aceiaşi ardoare, de buni prieteni şi de părinţii acum īmbătrīniţi şi unde veneam ca misionar al artei noi pentru mine o adevărată religie căreia mă dăruisem cu toată fiinţa.
Am trăit repet īn mijlocul alor mei, totdeauna ca om liber; niciodată, nicăieri, īn Romānia sau īn alte părţi ale Europei, īn timp de pace sau īn anii cruzi ai războiului, nimeni nu m-a īntrebat măcar dacă aş fi sau nu evreu ori...jidan.
Īn şcoală şi după aceea, am avut numai colegi care-mi erau prieteni, relaţii cu o lume care nu m-a făcut să mă jenez īntr-un fel că m-aş fi născut evreu iar acasă primisem o educaţie care nu mă putea complexa din această cauză.
Marcel Iancu |
Cīnd m-am īntors īn Romānia, am auzit, e adevărat, despre existenţa unei mişcări antisemite, dar efectele antisemitismului nu se repercutau asupra-mi. Lucram, expuneam, construiam la Bucureşti şi īn alte oraşe din Romānia, īn libertate. Nimeni nu cuteza să mă jignească, să-mi facă o culpă din originea mea. Dar, brusc, prin anii 1930-1931, odată cu apariţia lui Hitler, au īnceput să se transforme şi oamenii şi moravurile. Ciracii romāni ai lui Hitler au reuşit să schimbe climatul, să facă din Romānia o ţară antisemită.
-- continuarea in nr. viitor --
|
Lucian-Zeev Herscovici
