|
|
|
Vizite: 735
|
Aprecieri: 12
|
Cotatie: 3.92
|
|
|
Trimite unui prieten
|
 
|
Poporul a votat, institutele s-au compromis pe veci! , de
Liviu ANTONESEI
(Material propus pentru publicare la data de: 22-11-2009 de Petru CLEJ)
Poporul a votat, chiar īn număr mult mai mare decīt se aştepta toată lumea, decīt estimau politicienii şi decīt arăta trendul mereu scăzător din ultimii 5- 6 ani. Conform exit-poll-urilor, cu centralizarea de la ora 19, d-nii Traian Băsescu şi Mircea Geoană se vor confrunta īn cel de-al doilea tur, despărţiţi provizoriu de o diferenţă de 1, 1 puncte, deci sub marja de eroare, iar conform datelor parţiale ale BEC de la ora 19, referendumul are mari şase de a fi validat. Crin Antonescu, probabil cel mai promiţător candidat, oricum cel mai puţin compromis, după cum subliniasem īn articolul anterior, a luat vreo patru procente peste scorul obişnuit al partidului, īnsă insuficient pentru a se califica īn finală. Este limpede că PNL nu poate concura cu maşinăriile electorale ale PSD şi PDL, aşa că performanţa candidatului liberal mi se pare cu atīt mai meritorie. Desigur, trebuie să aşteptăm anunţarea rezultatelor efective ale alegerilor, dar cred că ierarhiile nu se pot schimba, cel mult se vor mai ajusta scorurile.
Recunosc că, aşa nevotant cum se īntīmplă să fiu, aş fi preferat o confruntare īntre d-nii Crin Antonescu şi Traian Băsescu īn cel de-al doilea tur. Este limpede că vor urma două săptămīni de foc īn care cele două maşinării electorale vor lupta cu motoarele la maximum, fără pauze, precum şi fără scrupule. Loviturile sub centură dinaintea primului tur, ni se vor părea o biată joacă de copii faţă de ceea ce urmează. Din informaţiile mele, dosarele grele gata să fie scăpate pe surse către presă, care oricum s-a compromis deja exemplar, prin intoxicările pe care le-a primit cu braţele deschise īnaintea primului tur, sīnt pe ţeavă, gata să ţīşnească. Despre neregulile din secţiile de votare şi turismul electoral, care a atins, vorba Tătucăi, noi culmi de progres şi civilizaţie, nu cred că are rost să mai vorbesc, devreme ce e o straşnică tradiţie electorală romānească.
Dar, probabil, mai mult decīt presa, s-au compromis insitututele de sondare a opiniei publice. Ca şi cum n-ar fi fost suficiente manipulările din timpul campaniei electorale, cīnd ierarhiile şi scorurile variau matematic īn funcţie de partidul comanditar, astăzi au lansat o nouă premieră mondială. Nicăieri īn lume nu este permisă scăparea de rezultate parţiale īn zi de vot, de altfel, şi la noi, legea interzice publicarea rezultatelor unor sondaje cu mai puţin de două zile īnaintea scrutinurilor electorale. Asta nu contează, la noi, e mai aiurea decīt īn orice republică bananieră, astfel că azi toată după-amiaza, pe ecranele televizoarelor, pe ediţiile electronice ale ziarelor şi pe bloguri, defilau īn neştire rezultatele la diverse intervale orare! Unii dintre bloggeri măcar aveau decenţa să folosească un limbaj cifrat, īnlocuind cu fructe şi legume numele partidelor şi preţuri ca echivalent al scorurilor, dar imensa majoritate a media nu se sfiau să dea rezultatele īn clar! Ca la noi la nimenea! Īn mod normal, după această ridicarea a poalelor peste cap, institutele de sondare a opiniilor ar trebui să-şi tragă obloanele desigur, după ce ar trebui să se confrunte cu Justiţia!
După două săptămīni de campanie incandescentă, va veni al doilea tur. Dacă aş crede īn estimările institutelor de dinaintea turului īntīi, care īl dădeau pe dl. Băsescu pierdant cu oricare din ceilalţi doi candidaţi creditaţi cu şanse, aş spune că lucrurile sīnt clare, că dl. Geoană va fi viitorul preşedinte al Romāniei. Cum nu mai am nici un pic de īncredere īn acestea, socotesc că bătălia este, de fapt, deschisă oricărui rezultat! Vom trăi şi vom vedea!
|
|
|
|
Cele mai recente ecouri
|
Ion Maria
Domnule Antonesei,aveti perfecta dreptate!
Trebuie,din pacate,sa ne ducem in turul doi la vot..Cred ca lupta va fi dura,s-a vazut si azi ca masinaria politica a lucrat,cu bani,cu masini..Din pacate,si eu voiam ca in turul doi sa intre Antonescu si l-am votat..Deocamdata,dupa cite vad la Tv.Antonescu se comporta destul de penibil,nu stie sa piarda..Pina in turul doi vom avea lucruri interesante,pe fata sau pe ascuns,vom vedea fata adevarata a unor politiceni si,mai ales,a PNL-ului.Teoretic,Geoana ar fi viitorul invingator dar,cum spun romanii,practica ne omoara..Putem avea surpize de tot felul,cred ca jocul nu este inca jucat ceea ce face ca saptaminile urmatoare sa fie foarte palpitante..
|
Liviu Antonesei
@) Ion Maria
Vor fi doua saptamini incandescente, astfel incit profesorii vor uita ca trebuie sa-si ia doua saptamini de concediu fara plata! Din ce mi-a ajuns la urechi, fiecare parte are pregatite bombele de presa, una impotriva celeilalte. Si macar daca s-ar intimpla asta, le-am mai afla si noi porcariile. Pentru ca, data fiind incarcatura de munitie, capabila sa distruga ambii combatanti, nu exclud nici sa-i vad cazind la pace in aceasta privinta, cautind alte terenuri, mai putin contondente, de confruntare electorala!
|
Toate ecourile
|
Scrieti un ecou |
top  |
|