Dragii mei, nu sunt un abil povestitor, prin urmare ceea ce voi spune acum sunt doar ganduri insirate fara a avea pretentia ca ele au si valoare literara. Sunt doar amintiri si impresii cotidiene, deci o parere.
Exista bucurestean nascut inainte de revolutie care sa nu cunoasca povestea cartierului Uranus ? Poata ca da, poate nu, dar in fond e firesc sa nu ceri oricui sa memoreze suferinta colectiva, suferintele altora. Fiecare dintre noi avem suficiente motive de intristare, de ce sa le mai adunam si pe ale altora ? Imi permit totusi astazi sa evoc pe scurt un destin - cartierul Uranus din Bucuresti.
Am realizat cateva fotografii zilele trecute cand orasul meu inca se afla sub nametii unei ierni pe care nu ne-am dorit-o. Iernile in Bucuresti nu sunt niciodata motiv de bucurie. Ele aduc trafic infernal, mizerie, gropi in asfalt, nervi si timp irosit, masini ridicate de pe carosabil de catre politie etc.
Am inceput plimbarea de la intersectia 13 Septembrie si am incheiat-o destul de rapid la intersectia Rahova - Chirigiu. Odinioara pe aici trecea tramvaiul are facea legatura intre Intersectia Bellu - Soseaua Viilor si Soseaua Panduri, respectiv Cartierul Uranus, coborand apoi spre Izvor. Fiind locul in care am copilarit mi-a fost usor sa recunosc drumul si sa imi aduc aminte .... de copilarie, de bunici, de parinti, de scoala, de stadion si Institutul de Educatie Fizica si Sport, de Monumentul Pompierilor, de Fabrica de Paine, Arhivele Nationale, Muzeul Militar, tramvaiul 11, tramvaiul 9 sau tramvaiul 8 cu doua vagoane sau chiar cu trei, cu taxatoarea mereu agitata, biletele de tramvai de 65 de bani.
|
Mergeam des cu bunicul meu prin cartier pe la diversi oameni. Ma tinea de mana si imi povestea despre fiecare casa, stia totul. Bunicul era depanator de radio-TV cu lampi si confectiona si antene. Era unic prin felul in care le realiza. Aduna tevi de aluminiu subtiri pe care le curba pe trunchiul uniui visin din curte, le dadea o forma circulara. Atasa apoi o savoniera la locul de intalnire al celor doua capete in care monta cateva componente electronice necunoscute mie. Ansamblul era apoi montat pe o tija de lemn care se fixa apoi pe suportul metalic de pe casa. Un fir lung "bifilar" aducea semnalul TV in casele oamenilor, fericiti astfel ca pot prinde si TVR1 si TVR2 dar si televiziunea din Bulgaria. Facea acest lucru de ani de zile. Prin tot Bucurestiul existau asemenea antene rotunde. Cand priveam in sus si descopeream cate una, stiam sigur ca pe acolo trecuse bunicul si eram fericit. Am ramas cu acest obicei si acum, de a privi pe acoperisurile caselor si caut instinctiv acele antene. Au disparut. A disparut aproape si cartierul Uranus, s-a dus la cer si bunicul Niculaie. Anul acesta se implinesc 9 ani.
Acum pasesc cu greu printre mormanele de zapada gri si gunoaie de pe calea Viilor, ma indrept spre Chirigiu. In stanga se mai disting cateva case care au scapat ca printr-o minune de isteria lui Ceausescu.
Mai departe se distinge silueta amenintatoare a Casei Poporului, acest oras interzis al romanilor. Oribila constructie, respingatoare care striveste pana si privirea trecatorului neimplicat emotional. Dar cei care au trait aceasta poveste ? Oare ei cum resimt aceasta prezenta ? Pe mine ma ingrozeste. Un simbol al suferintei, al umilintei, al raului in stare pura. Alaturi, se distinge o alta cladire mamut cu o destinatie inca incerta, se pare ca era candva destinata armatei.
Peste toata acesta mizerie se ridica pe ici si pe colo cate un bloc modern acoperit cu sticla si inconjurat evident de obiectele devenite simbol ale romanilor de astazi: limuzinele Mercedes, BMW ori Jeep-urile "elegante" care inunda trotuarele cu opulenta lor.
Acesta este orasul meu ? Acesta este Bucurestiul anului 2010 ? Da, acesta este. Un amestec incredibil de frumos absolut si vulgar pana la abject. Oameni frumosi, oameni rai, oameni buni, oameni simpli, oameni calzi ... amintiri, sperante. Incerc sa adun in cele cateva zeci de minute cat dureaza plimbarea mea, toate imaginile care mai pastreaza ceva din copilarie, informatii care au valoare pentru sufletul meu. Imi este frica pentru ca pana la urmatoarea mea vizita aici si aceste cateva case superbe si strazi razlete, vor dispare.
Imi aduc aminte de o casa din cirpici cu una sau doua camere in care pe vremuri, fruntasii comunisti se intruneau pe ascuns. In anii 70-80 nu mai era locuita dar purta o inscriptie ca acolo fusese un loc conspirativ al lor. A disparut si ea. Ce ironie, si-au demolat propria istorie oricum falsificata !
Imi trec prin minte si alte ganduri, amintiri frumoase legate de acest cartier. Mergeam duminica la IEFS ca sa fac sport. La pranz cand terminam antrenamentul obisnuiam sa cobor pe o strada in trepte. Jos se afla fabrica de paine. Mirosea fantastic. Imi cumparam o paine fierbinte si o mancam aproape toata pana acasa. Alteori curiozitatea ma impingea sa sar gardul in zona inchisa unde se afla o antena imensa vopsita in alb si rosu. Era pazita dar eu stiam cum sa fac sa nu ma vada nimeni. De pe acel platou puteam privi pana departe spre Piata Unirii. Privelistea era superba mai ales noaptea. In stanga, coborand spre Arhivele Nationale se afla un teren viran (era prin anii 70). Acolo era locul care pe mine ma atragea atat de mult incat riscam oricat pentru asta. Se spunea ca fusese un cimitir al leprosilor. Gandul ca acolo sunt ingopati oameni care au murit de lepra ma ingrozea dar ma si atragea ca un magnet. Era o fascinatie pe care o savuram cat mai des. Imi alimenta mereu imaginatia mea de copil. A diparut si acel loc, probabil acum se afla parcul Izvor acolo sau o parte din Casa Poporului.
As putea vorbi mult despre cartierul meu. Nu stiu daca este un subiect de actualitate, daca mai intereseaza pe cineva ceea ce spun eu. Este poate doar o amintire starnita de o plimbare de 30 de minute pe Calea Viilor.
