Discuțiile în contradictoriu pe marginea articolului “Rabinul Yehoshua și creștinătorul său, Shaul din Tars” (http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=7829) – o recenzie a cărții lui Barrie Wilson “How Jesus became Christian”, reactiile la articolul lui Ștefan Maier “Știință și Religie - Dialog imposibil?” precum și rezultatele sondajului "Cine e responsabil de moartea lui Isus Hristos?" (http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=487) mă fac să revin cu recenzia altei cărți care, sunt sigur, va provoca vii dezbateri.
Cartea se numește The Jesus Dynasty, iar autorul ei este arheologul biblic James Tabor, șeful departamentului de Studii Religioase de la Universitea Carolinei de Nord la Charlotte și este publicată de editura Harper Element.
Ideea centrală a lui Tabor este că Isus este un personaj istoric real, care a fost un Messia evreu și a cărui viață, activitate și mesaj real a fost deformat după moartea sa, începând cu apostolul Pavel.
James Tabor nu acceptă ideea imaculatei concepțiuni și a reînvierii lui Isus. El pleacă de la descoperirea la Ierusalim în 2002 a unui osuar inscripționat “Iacob, fiul lui Iosif, fratele lui Isus”.
El coroborează această descoperire cu cea făcută în 1996 a unei cripte de familie, unde figurau numele Maria, Iosif, încă o Maria, Iuda fiul lui Isus, Matei și, mai ales, Isus fiul lui Iosif.
Datarea cu carbon a relevat faptul că oasele sunt din primul secol al erei creștine și, cu excepția uneia dintre Marii, aparțin, potrivit testelor ADN, aceleiași familii.
Autorul recunoaște că nu se poate dovedi că acestea ar aparține familiei lui Isus, dar inscripțiile fiind veritabile, probabilitatea ca să mai existe o altă familie cu aceleași nume este, potrivit lui Tabor, practic nulă.
Sigur că descoperirile sale sunt controversate, dar cartea nu se rezumă numai la atât, ce este o reconstituire a vieții lui Isus, plecând de la textele biblice, descoperirile arheologice, manuscrisele de la Qumran și alte texte necanonice, cu ar fi Evanghelia lui Toma sau Didache.
Un Mesia evreu
Pentru James Tabor, Isus este un Mesia evreu, dovada fiind descendența Davidică, evidențiată de genealogia din evanghelia lui Luca, care arată linia maternă, care o leagă pe Maria de Nathan, unul dintre fiii regelui David.
Autorul remarcă ceea ce era evident pentru oricine citește Noul Testament fără prejudecăți: că familia lui Isus, începând cu fratele său Iacob, este complet marginalizată.
Imaginea dominantă a lui Isus, fiul lui Dumnezeu, este introdusă de apostolul Pavel, sau Shaul din Tars, care este autorul primului text canonic din Noul Testament, epistola către Galateni, în jurul anului 50, deci la 20 de ani după moartea lui Isus.
Pavel nu l-a cunoscut pe Isus, care i-a apărut într-o revelație pe când fariseul și persecutorul adepților lui Isus, Shaul din Tars, mergea spre Damasc, în anul 35 sau 36.
Religia propăvăduită de Pavel e practic fără nicio legătură cu ceea ce a propăvăduit Isus în timpul vieții, susține James Tabor.
Pavel a propăvăduit abandonarea Torei, legea evreiască, ceea ce Isus nu a spus niciodată. El era cetățean roman și epistolele sale sunt adresate populației imperiului pentru a o atrage de partea noii religii, creștinismul, care era acum în concurență cu iudaismul, mult mai puternic la acea dată.
Tabor identifică însă sursa Q (Quelle în germană, un document care nu mai există acum, dar din care s-au inspirat evangheliștii Matei și Luca) precum și epistola apostolului Iacob, fratele lui Isus, care converg către teoria că Isus nu a susținut niciodată că e fiul lui Dumnezeu, ci că e un Mesia evreu, prevestit de profeții Vechiului Testament, care avea ca scop eliberarea evreilor de dominația romană și insturarea împărăției lui Dumnezeu pe Pământ.
James Tabor arată că Iacob, supranumit “cel drept”, martirizat în anul 62 la ordinul marelui preot evreu Annas, a fost urmașul fratelui său în fruntea colegiului apostolic. În epistola sa, disprețuită de teologi antisemiți cum a fost Martin Luther, Iacob spune că faptele sunt esențiale în probarea adevăratei credințe, iar îndeplinirea poruncilor Torei obligatorie, el fiind în contradicție totală cu Pavel.
Reconcilierea religiilor abrahamice
Tabor susține în cartea sa că o astfel de abordare a lui Isus ca personaj istoric și profet evreu, nu ca fiu al lui Dumnezeu pe Pământ ar duce la ameliorarea relațiilor dintre iudaism, creștinism și islam.
Evreii, care au fost persecutați timp de aproape două milenii de creștini, ar putea în sfârșit să-l reintegreze pe Isus în tradiția lor, unde până acum este privit cu suspiciune.
Creștinii ar putea să recupereze figura crucială a lui Iacob și să revină la ideea originară susținută de Isus și deformată propagandistic de Pavel.
Pentru musulmani, care recunosc profetul Isus, dar nu și natura sa divină, ar dispărea astfel un motiv de discordie cu creștinismul oficial.
Unii lideri creștini, mai ales catolici, au renunțat oficial la teza deicidului lui Isus de către poporul evreu, un pas important către recunoașterea greșelilor din trecut ale Bisericii.
Dar, așa cum s-a văzut și pe această pagină de internet, ura, dogmatismul și intoleranța inițiate de Pavel, nu dispar așa de ușor.
