Cele mai recente contributii la rubrica Mr. Hyde Park :

  07-02-2010 , Mi-am luat o pauză de la think-tanking , Nicu POPESCU

  13-12-2009 , Perspective Palestiniene văzute de un locuitor al Tel Aviv-ului , George GROSS

  02-12-2009 , Mai e puțin și se termină campania asta blestemată!  , Liviu ANTONESEI

  25-10-2009 , Memorialul Holocaustului. De ce nu și un Memorial al victimelor comunismului? , Petru CLEJ

  18-10-2009 , Bucureștiul arată jalnic (II)  , Petru CLEJ

(Material propus pentru publicare la data de: 9-09-2009 de Petru CLEJ)

Poate pentru că fac exerciţii de autocontrol şi eliminarea trăirilor negative de vreo trei decenii încoace, îmi vine foarte greu să înţeleg exploziile de ură ce colorează intens viaţa publică – dacă nu cumva şi pe cea privată! – din, pe vremuri, blînda noastră ţărişoară, că doar vulgata grăieşte că „românul e bun şi blînd”. Mai ales cînd revin acasă după un interval de timp oarecare petrecut prin alte părţi – şi nu ştiu cum naiba dar, de la Est la Vest şi de Nord la Sud, toate mi se par mai liniştite, mai relaxate, mai normale! –, mă simt blocat mental, perplexat de schimburile de replici dintre politruci, cele mai violente fiind cele dintre aliaţi, nu dintre adversari, de limbajul tot mai „colorat” al analiştilor şi comentatorilor, de revărsarea de injurii, imprecaţii şi cuvinte „crude” din subsolurile articolelor din ediţiile electronice ale ziarelor, de pe diverse forumuri şi felurite bloguri. Pare să se fi declanşat un fel de competiţie pentru stabilirea întîietăţii în ce priveşte cantitatea maximă de dejecţii pe mesaj, pe secundă, pe număr de intervenţii. Nu sînt un pudibond, în discuţiile private, mai las şi eu să-mi scape cîte-o vorbă crudă, iar în scrierile mele literare s-a întîmplat să utilizez şi cuvinte pe care DEX-ul le trece pudic sub tăcere, dar nici chiar aşa! S-a ajuns la o asemenea degradare a spaţiului dezbaterii publice că ţi se face părul măciucă şi inima cît puricele. Nu ştiu dacă mai rău se poate, dar optimistul din mine se sparie ca da! Din acest motiv, încet-încet, am şi renunţat să mai intervin în asemenea spaţii „de dezbatere”, unde am intrat mereu în nume propriu, detestînd profund anonimatul sub care îşi exhibă unii asemenea fapte de vitejie, şi păstrînd întotdeauna un limbaj civilizat, măsurat, oricît de dure ar fi fost afirmaţiile mele, cu gîndul că o asemenea conduită ar putea avea un efect pedagogic. N-a avut, nici nu poate să aibă, cîteva paie nu pot opri un rîu umflat la vreme de inundaţii! Şi la ce deversări am avut prilejul să asist, indiferent că va fi fost vorba de un ilustru anonim, de un poet complexat dar cu egoul mărit, de un „analist sau canalist” nătîng sau de un politruc cu mai multă fiere decît minte în organismu-i adesea supraponderal.

Dar să nu vorbesc în general, pentru că un studiu de caz ar putea uşura ilustrarea fenomenului şi, într-un ceas fast, ne-ar putea conduce spre înţelegerea mecanismelor urii. Acum vreo două luni, dl. Dorin Tudoran, cunoscutul poet, disident şi jurnalist trăitor în Statele Unite, renunţînd să mai ţină vreo rubrică în presa din ţară, şi-a deschis un blog. A făcut imprudenţa să-l anunţe ca fiind unul nemoderat şi, aşa cum îi şade bine şi cum procedează întotdeauna, spre onoarea D-Sale, s-a ţinut de cuvînt. Din păcate, oamenii sînt incapabili înţeleagă ce înseamnă să ai şansa utilizării unui spaţiu al deplinei libertăţi de exprimare. Ei uită repede că libertatea nu este lipsită de responsabilităţi, că este totuşi o valoare auto-normată şi, mai ales sub adăpostul anonimatului, a început descărcarea de dejecţii aidoma tuturor asemenea spaţii de expresie nemoderate. S-a petrecut asta în ciuda faptului că postările D-lui Tudoran au fost mereu interesante, centrate pe chestiuni culturale şi/sau politice sau civice cu adevărat importante şi, oricît de dure sau critice i-ar fi fost opiniile, acestea au fost mereu exprimate pe tonul unei impecabile civilităţi. Interesant este că, după patru-cinci postări, ceea ce dispărea din discuţie era tocmai tema supusă dezbaterii! În schimb, începea răfuiala – cu autorul, dar mai ales între participanţi! Autorului i se adresau îndeobşte întrebări insinuante, cîteodată insulte calificate – că aşa e la noi, trebuie să scuipi podeaua în casa gazdei! –, iar între combatanţi se declanşa tirul insultelor reciproce. Am numărat o dată nu mai puţin de 30 de mesaje insultătoare, ieşite cumva ca pe ţeava mitralierei, de la un singur „luptător pentru libertate” împotriva unuia şi aceluiaşi adversar! Scrise în 4 – 5 minute!

Deci tema dispărea pentru că un poet cu egoul hipertrofiat era ocupat să-şi exhibe de cîteva ori pe postare genialitatea şi întîietatea, un om cu cultura făcută la fără frecvenţă avea mereu cîte o revelaţie privind lucruri ştiute de la vechii greci încoace, cîţiva postaci credeau că toate articolele se referă la Băsescu, dar nu toţi aveau aceeaşi părerea despre acesta, aşa că începea iar bîlciul, nişte doamne mai lăsau cratiţa din cînd în cînd ca să se păruiască în cyberspaţiu ş. a. m. d. O mulţime acordau generos calificative diverşilor artiştii sau opere artistice declarînd simulatan că nu citiseră un rînd din autor sau nu văzuseră filmul în discuţie! Ceea ce este cel mai trist nu e doar că se ratau teme cu adevărat importante de dezbatere, ci poate faptul că, aproape cu fiecare nouă postare, cantitatea de venin în loc să scadă, că poate rolul lor era cathartic!, creştea exponenţial. Mi se pare clar că, la noi, dezbaterea publică este imposibilă, indiferent că e vorba despre politicieni, intelectuali, jurnalişti sau nickname-uri! Asta se întîmplă pentru că nimeni nu este dispus să-l asculte pe celălalt, ci doar să-şi reverse propriul discurs monomanic. La noi, nu poate exista dialog pentru simplul fapt că spaţiul public a devenit unul de manifestare al monologurilor autocentrate, dar cît mai fără-de-perdea.

Se pare că la aceeaşi concluzie a ajuns şi Dl. Dorin Tudoran, care m-a anunţat că se pregăteşte să închidă blogul. Păcat, mare păcat, am reuşit să mai asasinăm un spaţiu de dezbatere! Noi să fim sănătoşi, mai avem unde, mai avem de unde ucide!

PS: Între scrierea şi expedierea articolului, închiderea blogului s-a şi produs! Dl. Dorin Tudoran a postat un text de despărţire, a cărui amărăciune te tulbură, a închis comentariile şi a lăsat totul „îngheţat” la adresa ştiută. Vorba dumisale, să nu poată fi acuzat că a lăsat deschis un spaţiu al măcelului sîngeros!

 Articole de acelasi autor...